Povestea începe în anul 1969, când președintele Germaniei (RFG), Walter Scheel, îl invita pe foarte tânărul pianist Justus Frantz să însoţească delegația germană în Gran Canaria, în vederea susținerii unui recital, la încheierea tratativelor oficiale, pentru a celebra semnarea  protocoalelor convenite între cele două state. Pe atunci, Justus Frantz se afla în plină ascensiune artistică, cu premii internaționale câștigate, rezultat al unei solide educații muzicale. Sudiase cu unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Wilhelm Kempff, beneficiind de o bursă națională în acest scop. Inspirația președintelui de a-l coopta în delegația oficială  s-a dovedit a fi cât se poate de benefică: pe de o parte, pentru că recitalul susținut la Las Palmas a rămas în memoria politicienilor și a melomanilor care l-au ascultat atunci pe tânărul pianist, ceea ce a contribuit la crearea unei atmosfere mult îmbunătăţite a întâlnirilor bilaterale; pe de altă parte, pentru că Justus Frantz a descoperit, în vizitele organizate în jurul capitalei (Maspalomas), un loc care urma să-i schimbe viața. Întors în țară, succesul politic al delegației, dublat de cel artistic, l-au propulsat pe Justus Frantz în elita muzicienilor germani, astfel că, un an mai târziu, în 1970, debuta pe scena Filarmonicii din Berlin, alături de cel mai impunător muzician al timpului, Herbert von Karajan. De la acel debut răsunător a mai lipsit doar un pas până la cel american, din 1975, când a apărut în compania Orchestrei Filarmonicii din New York, sub conducerea lui Leonard Bernstein. De atunci, maestrul Justus Frantz cântă pe toate meridianele lumii, fiind unul dintre muzicienii reprezentativi ai timpului nostru. Astăzi putem spune despre Justus Frantz că este un artist complet, pianist și dirijor, cu o carieră fulminantă, ținând cont de numărul concertelor anuale – peste 250 – și de repertoriul pe care l-a imprimat, atât ca pianist cât și ca dirijor la pupitrul multor orchestre, dar mai ales la cea pe care a înființat-o în 1995, împreună cu Sir Yehudi Menuhin și Leonard Bernstein: Orchestra Națiunilor. Cariera i-a oferit maestrului mari bucurii sufletești, întâlniri cu mari personalități ale lumii (artistice, politice etc.), asigurându-i, în același timp, și o anumită stabilitate financiară, astfel încât, la începutul anilor 80, a reușit să cumpere, pe insula unde îi rămăsese sufletul, un domeniu de 40 ha, pe care l-a transformat într-o oază încărcată de muzică. Nu se ajunge foarte ușor în acest Rai al muzicii.  În general, din orice colț al lumii ai zbura spre Gran Canaria, trebuie să faci o escală la Madrid, de unde eşti nevoit să mai petreci încă trei ore în avion, până la Las Palmas; astfel încât întregul periplu poate dura mai bine de zece ore, incluzând şi escala, desigur. Efortul, însă, merită cu prisosință, căci la doar 30 km de capitală, la Monte Leon, se află miraculosul tărâm de care vreau să vă vorbesc, în inima unui peisaj straniu, aproape selenar, cu o vegetație complet arsă de soare, care se agață cu îndârjire de pământul uscat și roșu, asemănător Marelui Canion. Drumurile, extrem de înguste, te poartă printre dealurile însângerate, oferindu-ți, din loc în loc, rare semne de viață: câteva vile şi grădini, aflate la distanțe foarte mari una de cealaltă. De altfel, astăzi nu se mai poate construi acolo, întrucât acel peisaj unic se află sub protecție UNESCO. Domeniul (în limba spaniolă La finca) pe care maestrul Justus Frantz l-a creat, gândindu-l în cele mai fine amănunte, îți taie, pur și simplu, răsuflarea. Vegetația luxuriantă, grădinile terasate, ansamblul vilelor presărate pe întreg domeniul, amfiteatrul de la poalele fincăi, multiplele spații concepute pentru concerte în aer liber, amploarea piscinei, nenumăratele terase dotate cu lumini, mese, umbrele sau umbră naturală, de unde verdele impetuos care te înconjoară îţi mângâie ochiul şi sufletul, alcătuiesc un fascinant contrast cu peisajul ars pe care l-ai străbătut pentru a ajunge acolo. Viile întinse pe dealurile care ocrotesc spațiul locuibil fac din acest domeniu un loc pe care nu dorești să-l mai părăsești vreodată. Așa se explică faptul că, spre exemplu, Leonard Bernstein petrecea cel puțin trei luni pe an la Finca, doar acolo aflându-şi liniștea și confortul de care avea nevoie pentru a compune. Practic, ultimii săi 20 de ani de creație sunt legaţi de Monte Leon. De altfel, toată floarea muzicii clasice (interpreți, compozitori, dirijori) a fost invitată să petreacă, atâta timp cât avea nevoie, în acest spațiu privilegiat. De la Samuel Barber, Alfred Schnittke, Gian Carlo Menotti, până la Yehudi Menuhin, Sergiu Celibidache, Valery Gergiev, Sir Samuel Rattle, pentru a enumera doar câteva nume celebre, artiști de renume mondial s-au perindat pe la domeniul maestrului Justus Frantz. Fotografiile de pe pereți sunt mărturia întâlnirilor care au înnobilat acest spațiu. Probabil datorită acestei pleiade de uriași artiști care au vizitat Finca a înflorit ideea maestrului de a organiza, anual, un festival la care să invite mari muzicieni ai momentului. Impresionant este şi faptul că publicul festivalului e, în mare parte, alcătuit din cetăţeni germani, care vin acolo special pentru eveniment. Sunt sute doritori să-i asculte în acest spațiu privat pe unii dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii. Ceea ce maestrul Justus Frantz pune la dispoziția melomanilor este de-a dreptul fascinant: spațiile decupate în vegetația plină de leandri și palmieri imenși, puși în valoare prin lumini bine poziționate – din când în când mai cade câte o frunză grea, producând un şuierat puternic, pe care publicul îl ignoră zâmbind -; numărul impresionant  de piane Steinway din casa lui Justus Frantz – 7 la număr, plus un clavecin de concert, permiţând organizarea de recitaluri la două sau mai multe piane; membrii Orchestrei Națiunilor, care acompaniază invitații; petrecerile de după fiecare concert; atmosfera creată nu numai prin muzică, dar și prin elemente impresionante de decor: se cântă, după lăsarea serii, la lumina candelabrelor etc., fac din Finca Festival un loc unde muzicienii își doresc să fie invitați. Un detaliu foarte important:  la finalul serilor concertante, artiștii stau la masă cu spectatorii, oferă autografe, CD-uri și alte amintiri, spre satisfacţia tuturor participanţilor. Se creează, practic, o mare familie invitată la acest regal artistic și culinar, supervizat îndeaproape de către maestrul Justus Frantz, în chip de gazdă perfectă.

M-am numărat și eu, anul acesta, printre cei privilegiați. Am fost solistul uneia dintre zilele de festival, alături de Orchestra Națiunilor, pe care maestrul, în generozitatea sa, mi-a oferit posibilitatea să o și dirijez. A fost o întâlnire cu mari muzicieni și, nu în ultimul rând, cu un public extrem de educat pe care nu-l uiți toată viața.

Pe întreaga perioadă (6 – 13 iulie), am cutreierat domeiul în lung   și-n lat, am degustat din producția domniei sale de vinuri şi m-am desfătat cu bucate pregătite de unul dintre cei mai premiați “şefi” într-ale artei culinare din lume, pe care Justus Frantz l-a angajat pe perioadă nelimitată; o să mai spun doar că vinul produs la Finca este medaliat cu aur și platină, că butucii de vie au fost aduși din Anglia, butuci Rothscild, şi plantați de specialiști, doar că oficialitățile locului au decis că vinul nu poate fi vîndut pe insulă, fiindcă butucii sunt prea înalți și nu corespund standardelor impuse, astfel încât întreaga producție este trimisă în China. Vorbim de 30.000 de sticle anual, la un preț de 50 de euro sticla. De asemenea, angajații, 10 la număr, se îngrijesc zilnic de întreaga fermă, asigurându-le invitaților un confort perfect.

Spațiile de locuit, mobilate impecabil, cu băi luxoase și grădini pentru fiecare apartament, au și regim de închiriere. Cine este interesat poate accesa site-ul Finca Justus Frantz, măcar din curiozitate, pentru a se convinge de unicitatea și frumusețea acestui loc, pe care l-am numit, fără exagerare: Raiul muzicii.