Când un coleg de partidă, pe care îl prețuieşti şi îl admiri pentru dăruierea sa, împlineşte 70 de ani, nu poți fi decât alături de el sărbătorindu-l prin căldura şi noblețea flautelor de argint, aşa cum numai un senior al instrumentului o merită.
Cincizeci de ani de carieră închinați unei singure scene – Filarmonica “G.Enescu” – o dragoste păstrată în timp prin întâlniri memorabile cu mari dirijori sau solişti ai lumii. Nicolae Maxim, căci pe el l-am sărbătorit, a fost înconjurat cu condescendență şi prietenie (rar sentiment în tagma noastră, a flautiştilor) de noi toți cei care am vrut să-i urăm La mulți ani! cu sănătate şi multă muzică. Au fost studenții lui, ai mei şi ai prietenului meu – Takasi Saito – flautist japonez ce predă flaut în Elveția (încurcate sunt căile Domnului). Am fost trei generații de profesori uniți prin discipoli: elvețienii, în al noulea cer fiidcă au avut ocazia să cânte într-o asemenea sală, cu o asemenea companie; românii, fericiți că au participat într-un cadru cu parfum cosmopolit. Toată lumea s-a simțit bine, iar muzica, de la Bach şi Vivaldi la aranjamentele de jazz, a înălțat această sărbătoare a flautului. Pe scenă au fost flaute bas, alto, piccolo şi, bineînțeles, cele de concert; o adevărată orchestră de cameră formată numai din flaute. A sunat îngereşte. S-au spus vorbe frumoase, emoționante, aşa cum se întâmplă la sărbătoriri. Am fost atât de convingători, încât TVR Cultural a realizat un reportaj despre evenimentul nostru.
Pentru mine, de cand am devenit colegi de partida la Filarmonica “G.Enescu”, Nicolae Maxim a fost ca un părinte, întotdeauna gata să-mi sară în ajutor. Eu pentru el – mi-a mărturisit după concert – i-am fost ca un fiu cu care însă nu s-a certat niciodată (adevaratul fiu, pe numele sau Mihai Maxim, este tot flautist, mi-a fost coleg de generație si, de foarte multi ani, predă flaut în Germania).
Ar fi bine ca astfel de evenimente să se petreacă la Filarmonică, atunci când şi alți colegi, din alte partide, ajung pe acelaşi piedestal. Prea mulți au plecat în pensia lor cu sentimentul greu că nimănui nu-i mai pasă de ceea ce ei au realizat în ansamblul Filarmonicii. Sper să fi fost un exemplu pentru colegii mei (nu au fost prea mulți în sală) şi pentru cei care conduc instituția (o astfel de sărbătoare s-ar putea bucura de o organizare oficială; măcar să fie marcată printr-o prezentare specială în programul de sală al săptămânii, cu poza sărbătoritului şi un scurt text de omagiere; în alte centre muzicale se obişnuieşte ca în fiecare lună să fie prezentat în programul de sală câte un membru al orchestrei).
Parafrazând titlul unei emisiuni, celebre acum câțiva ani, aş putea spune, cu amintirea încă impregnată de emoția acelor momente că: Am întâlnit şi flautişti fericiți!
3 responses to “Flaut la Maximum”
Stimate domn flautist,
Sunt un admirator al acestui instrument de multi ani, v-am urmarit evolutia de-a lungul timpului, am cunoscut multi oameni care si-au dedicat viata acestui instrument minunat. Tocmai de aceea imi permit a va atrage atentia (ca unui om de cultura ce va pretindeti) ca plurarul substantivului comun “flaut” este “flauti”. Asta pentru ca va permiteti luxul intelectual de a “satiriza” ignoranta oamenilor de cultura, paradoxal, dvs. fiind un campion al ignorantei prin propriile afirmatii.
Interesant este de asemenea cum il ridicati in slavi pe flautistul Maxim, acelasi pe care in urma cu ani de zile il criticati intr-un limbaj cum numai un ignorant muzicant il poate avea. Nici vorba de a-l pomeni pe Virgil Francu, omul care v-a ridicat pe culmile de pe care va imaginati ca ne priviti astazi pe noi, muritorii de rand.
Aceasta pendulare de care dati dovada nu este oare dovada clara a unui caracter slab, fara integritate si verticalitate? Poate ca nu veti posta acest comentariu, oricum intentia acestor randuri este doar aceea de a va atrage atentia ca ati inceput sa frizati penibilul. Un om de cultura adevarat nu cade in astfel de “periaje” ieftine, cum numai pe vremea comunistilor se mai intalneau, si pe care tot dvs. le criticati cu ardoare. Oare cand sunteti cel adevarat?
Am citit textul dvs. Mai intai de toate, era demn din partea dvs sa va semnati, sa stiu cu cine stau de vorba.
Totusi, imi rapesc din timpul meu pretios pentru a va raspunde, pentru ca e bine sa stabilim pluralul instrumentului pe care il venerati de atata amar de vreme.
Din pacate va aduc la cunostinta ca habar nu aveti limba romana si, pana sa va lansati in astfel de comentarii, poate va mai consultati si cu altii.
De fapt, era de ajuns sa deschideti un dictionar. Suna oribil “flauti”. Va rog sa ma credeti ca pluralul este: flaute. Probabil ca dvs. spuneti si clarineti, trompeti, fagoti, violoncei s.a.m.d. Sa fiti sanatos, dar e incorect.
Restul acuzatiilor, realmente de prost gust, nu merita a fi comentate, mai cu seama ca nu ati avut bunul simt sa semnati ceea ce ati debitat. Atitudinea pe care o afisati este tipica turnatorilor platiti la coala de hartie.
Apa trece, sechelele raman.
Noi sa fim sanatosi,
Ionut Stefanescu
Un fan Francu? 🙂