Puține sunt formațiile care au trecut proba timpului, în România, cântând muzică contemporană. Le putem număra pe degete. Printre ele se numără și “Trio Contraste”, formație căreia i s-a acrodat, de către Ministerul Culturii, acum cinci ani, statutul solistic în cadrul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Mai mult decât atât: în anul 2009, Uniunea Compozitorilor din România a premiat trio-ul pentru performanțele muzicale deosebite și pentru promovarea muzicii românești – distincție ce îi conferă recunoaștere deplină din partea breslei muzicienilor români. Un parcurs firesc, dacă ne gândim la faptul că acest inedit trio a fost înființat, în 1983, de către excelentul pianist timişorean Sorin Petrescu, în prima sa formulă fiind alcătuit din clarinet, vioară și pian. După numai trei ani, formația își stabilește o nouă componenţă, cu care se va consacra pe plan național și, mai ales, internațional: clarinet, pian, percuție. Apoi, în anul 2000, când unul dintre membrii grupului, renumitul clarinetist bănățean Emil Șain, alege să plece definitiv în Spania, în viaţa trioului are loc un serios impas. La recomandarea compozitoarei Doina Rotaru, cei doi membri rămaşi în formaţie, Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuţie) îl invită pe subsemnatul, Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), să li se alăture. Un real privilegiu pentru mine, căci, în felul acesta, mi s-a dat ocazia de a-mi lărgi considerabil repertoriul și tehnica interpretativă și de a-mi spori aparițiile în public. În această formulă, am participat ca invitați, chiar din primul an, 2000, la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale de muzică contemporană, susţinând în jur de 40 de concerte pe an în străinătate, am realizat muzica a trei spectacole de teatru în Danemarca, ne-am îmbogățit în permanenţă repertoriul (cu peste 60 de lucrări noi în fiecare an), realizând sute de prime audiții. În proporție de 70%, programele noastre de concert au cuprins compozitori români, pe care i-am promovat pe toate meridianele lumii. La aceasta se adaugă și înregistrările realizate la cele mai prestigioase instituții de radio occidentale: Deutschlandfunk-Köln, WDR, Société de Musique Contemporaine Lausanne, Bayeriche Rundfunk, DRS 2, Hesisscher Rundfunk, Berliner Rundfunk și, bineînțeles, sute de lucări la Societatea Română de Radio (S.R.R.).
« Trio Contraste » se poate lăuda, de asemenea, și cu faptul că, în ultimii 13 ani, a reușit performanța de a realiza câteva concerte-portret ale unor foarte importanți compozitori români: Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Myriam Marbé, Octavian Nemescu, Nicolae Brânduș, Lucian Mețianu, Eugen Wendel, Violeta Dinescu, Doina Rotaru, Dan Dediu, toate, înregistrate de către S.R.R. Așadar, faptul că am fost programați în festivalurile din Romînia sau că ni s-au acordat premii nu poate fi decât rezultatul firesc al muncii noastre.
În aceste condiţii, ni se pare destul de ciudată decizia vice-președintelui Uniunii Compozitorilor, dl. Ulpiu Vlad, de a elimina concertul formației noastre programat iniţial în Festivalul Enescu de anul acesta, fără măcar a fi binevoit să ne informeze în prealabil. În august, anut trecut, dl. Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM, ne-a solicitat programul pentru ediția 2013 a festivalului. Am stabilit şi am comunicat o listă de şapte compozitori, mulți dintre ei cu prime audiții absolute. Spre nedumerirea noastră, constatăm însă că nu ne mai regăsim în programul final al festivalului, în urma unei hotărâri pe care nu ne-o explicăm, şi pe care o considerăm lipsită de fair-play nu doar față de noi, interpreții, ci și față de colegii de breaslă ai d-lui Ulpiu Vlad, compozitorii eliminaţi din program.
Mai mult decât atât, în acest an aniversar pentru formaţia noastră (30 de ani de la înfiinţare), compozitoul Dan Buciu, directorul ediției SIMN (Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi) de anul acesta – festival la care « Trio Contraste » a participat în mod constant încă de la crearea lui, prezentând prime audiții ale tuturor compozitorilor români şi punând la dispoziţia festivalului instrumentele de percuție proprietate personală a lui Doru Roman – a decis şi dânsul să nu invite « Trio Contraste ».
Cu toate aceste neplăceri pricinuite de atitudinea confraților noștri, anul 2013 constituie pentru trioul nostru un eveniment demn a fi sărbătorit, cum de altfel s-a şi întâmplat la Filarmonica ”Banatul” din Timișoara, care ne-a programat de curând un concert extraordinar, la care sala a fost arhiplină, aplaudând cu entuziasm creaţia câtorva compozitori tineri români pe care i-am prezentat cu acea ocazie. Şi directorul festivalului de muzică contemporană de la Cluj, dl. Adrian Pop, s-a gândit să ne sărbătorească, oferindu-ne un recital, în care l-am inclus și pe dl. Dan Buciu, pe care, în pofida atitudinii domniei sale faţă de noi, îl considerăm un compozitor valoros. Probabil însă că momentul marcant al acestui an îl constituie pentru formaţia « Trio Contraste » apariţia – pentru a doua oară în carieră – pe marea scenă Konzerthaus din Berlin, în data de 8 Martie. Am prezentat acolo, în primă audiție absolută, muzica Violetei Dinescu la filmul « Nosferatu » – capodopera lui Fridrich Murnau. O sală plină ochi a aplaudat muzica românească și pe interpreții români. Cu ocazia aceluiaşi eveniment a fost prezentat și ultimul CD al formației – Der Schlüssel der Träume – imprimat la Radio Berlin și lansat la editura « gutingi », un CD cu muzică de Violeta Dinescu. Pentru această realizare, precum şi pentru o alta mai veche, de acum doi ani, când a apărut CD-ul ”Tabu”, înregistrat la Deutschlandfunk-Köln și publicat la aceeași editură, « gutingi », « Trio Contraste » a fost invitat în stagiunea următoare, atât la prestigiosul Berliner Rundfunk, cât și la Deutschlandfunk-Köln, pentru două noi sesiuni de imprimări cu muzică de compozitori români. Dacă organizatorii români ne tratează cu indiferenţă, iată că cei ce programează stagiunea concertelor de la Kontzerthaus sau imprimările artiștilor în cele mai prestigioase instituții de radio ale Europei, se gândesc, de trei ani încoace, și la “Trio Contraste”, incluzându-ne, în mod regulat, în programele lor. Iar noi, interpreți apreciaţi de către aceştia atât în grup, cât și individual, propunem, în mod invariabil, realizările compozitorilor români.
Ne gândim, totuşi, că dl Ulpiu Vlad, compozitoul desemnat de către Uniune să alcătuiască programul Festivalului Enescu, nu ar fi putut proceda după bunul său plac, dacă ar fi existat o reacție a colegilor de breaslă. Înțelegem, aşadar, că toți membrii Uniunii au fost de acord ca “Trio Contraste” să nu mai apară în Festivalul Enescu, ori, pur și simplu, situaţia le-a fost indiferentă. Luăm, de asemenea, în consideraţie şi faptul că niciun compozitor român programat în ediţia SIMN de anul acesta nu a avut vreo obiecție în legătură cu absenţa, pentru a doua oară consecutiv, a formației “Trio Contraste” din acest festival.
Dată fiind situația creată, ne-am gândit să abordăm pe viitor o nouă atitudine: “Trio Contraste” va prezenta, în ţară, doar compozitori români dispăruți dintre noi, iar pe cei în viaţă, aparţinând exclusiv diasporei, pentru a elimina astfel orice partipriuri.
Cu toate acestea, pe viitor noi nu ne vom simţi descurajaţi de şicanele confraţilor din Uniune, căci – după cum prea bine spune o vorbă românească – “orice şut în cur înseamnă un pas înainte”. Nu vom mai cânta prea des în România, dar vom continua să fim solicitați în stagiunile din străinătate. Şi nu uitaţi: Konzerthaus este o carte de vizită dintre cele mai râvnite pentru orice muzician. Le dorim tuturor compozitorilor români să ajungă acolo!
Chiar în clipa în care scriu acest articol, la televizor aud o știre care se agață de sufletul meu ca o mantră: ”La noi acasă, hulim un film recunoscut la Berlin prin cel mai valoros premiu – Leul de aur”. Dacă mă gândesc și că minunata actriță Luminița Gheorghiu, care a câștigat cel mai imortant premiu acordat vreodată cinematografiei româneşti, a fost pensionată din Teatrul Bulandra cu sânge rece, fără niciun regret, pot considera chiar că noi, cei din “Trio Contraste”, suntem niște adevăraţi răsfățați ai sorții.
La ceas aniversar, aşadar, le făgăduim compozitorilor noștri să-i promovăm cu aceeași dăruire și bucurie, pe scenele din lumea largă, ce ni se oferă, cu mai multă prietenie şi preţuire, decât cele din România.