Într-o lume în care câştigul material domină mințile şi gesturile tuturor, e tot mai de neîțeles alegerea unei meserii care bucură mai întâi spiritul şi sufletul, neţinând cont, parcă, de răsplata materială. De cele mai multe ori, când privesc zâmbind cu resemnare opulența din jurul meu, aud voci împlinite strigându-mi: ce să-ți fac, dacă nu ți-a plăcut cartea! Acum mai bine de douăzeci de ani, când tot românul visa să-şi vadă copilul la facultate, acest tip de abordare îşi avea rostul, acum însă, mai degrabă s-ar cuveni spus: ce să-ți fac, dacă ți-a plăcut cartea! Ce-i care îşi pornesc o afacere din vreme, adică de foarte tineri, câştigă teren serios în defavoarea celor care îşi tocesc coatele pe băncile şcolii ani de zile. Banii şi, implicit, maşinile, femeile, vilele, luxul sunt în general apanajul celor care au folosit timpul ce ar fi trebuit alocat învățăturii, studiului, perfecționării, în scopul dobândirii unor abilități în zona şmecheriei, a furtului, a faultării partenerului, a disimulării şi a multor altor tertipuri pentru realizarea “tunurilor”. La noi, te poți îmbogăți peste noapte, nu treptat, ca tot omul muncitor şi cinstit.

E din ce în ce mai greu să ai în fața copilului tău argumente pertinente privind modul de abordare al şcolii sau al devenirii în artă, când, în jurul lui, foarte mulți colegi, sub directa protecție a părinților, plătesc supraveghetori de examen, pentru a-i lăsa să copieze, profesori, pentru a le divulga subiectele sau pentru a închide ochii în faţa totalei lor lipse de pregătire şi talent. Cu alte cuvinte, furt calificat. De cele mai multe ori se întâplă ca anumiți elevi, chiar semi-analfabeți, să obțină o notă mai mare decât cei ce chiar au învățat şi au rămas cu ceva cunoştințe de pe urma şcolii.  În fața acestei nedreptăți e foarte greu să aduci motivații. Cu atât mai mult cu cât părinții şi copiii hoți îți râd în nas, fluturându-ți peste orgoliul tău rănit de părinte sau copil sârguincios şi talentat, notele de invidiat obținute la Bacalaureat.

Îmi aduc aminte de o întâmplare hazlie, cu un bun prieten, student la Conservator, aflat în perioada stagiului militar, care îşi dorea cu ardoare o permisie ce părea imposibil de obținut. De aceea, părinții lui au aranjat, printr-un general, ca el să obțină, în mod fraudulos, locul I pe unitate, la trageri. Problema însă a devenit spinoasă în clipa în care postura de câştigător l-a propulsat în elita trăgătorilor, motiv pentru care, în loc să obțină permisia mult râvnită, a fost trimis la alte concursuri organizate în țară, unde bineînțeles că s-a făcut de râs. Revenind la oile noastre, aşa se face că avem atât de muți tineri cu diplome oneros obținute, care reuşesc să primească funcții de decizie în mari companii, devin manageri, unii dintre ei chiar medici sau politicieni, ajungând chiar să creadă în propriile lor calități profesionale. Până la urmă, cu o astfel de atitudine cel mai greu e să te impui în artă, deşi cazuri  există. Din fericire, aici repercusiunile nu sunt atât de grave. Arta nu răneşte, nu distruge, nu falimentează, nu omoară. Impostorii în artă provoacă doar kitsch-ul, prostul gust, judecățile de valoare strâmbe. Cu sigurantă, cei “realizați” prin mijloace false, profitând de un sistem corupt, nu au scrupule şi vor face la rândul lor apel la aceleaşi metode viciate şi la nivel familial. Celorlalți le rămâne starea de perplexitate. Doritorii de cunoaştere, de frumos,  de dialog – din ce în ce mai puțini,parcă – rămân,  din bun simț,  pasivi la infuzia de mitocănism, agresivitate şi prostie.

E drept că această situație a existat îndelungul istoriei omenirii, în proporții diferite, în toate culturile, perioadele şi orânduirile, numai că momentul nostru rămâne consemnat prin violența mediatizării prostiei, plătită foarte scump la nivel național şi internațional, astfel încât argumentele valabile pentru a-ți clădi viața sub amprenta muzicii clasice sau a artelor plastice,  se topesc  asemenea fulgilor de nea pe buzele celor care încearcă să le susțină, sub privirile pline de îndoială ale celor care abia află cum se formează omătul, adică zăpada.