Apropierea de muzica


Apropierea de muzică

De muzică te apropii încă din copilărie. Dacă ai noroc de o mamă cu voce bună, se poate spune că muzica îţi este aproape chiar din fragedă pruncie. În orice caz, din clipa în care copiii merg la grădiniţă, muzica începe să ocupe un loc important în sufleţelul lor. Nu cred că există serbare fără cântece. Dar oare ce fac părinţii pentru a le menţine copiilor lor atracţia către muzică ? Şi ce fac pedagogii pentru a-i obişnui pe copii să asculte muzică sau chiar să o interpreteze? În Germania, spre exemplu, familia reprezintă pricipalul mediu în care copiii iau contact cu muzica clasică. Cred că nu există neamţ care să nu fi beneficiat, măcar în copilărie, de o minimă educaţie muzicală. În general, la sfârşit de săptămână, în foarte multe familii se cântă la diferite instrumente, alcătuindu-se chiar formaţii de câte trei, patru sau cinci interpreţi, între care, bineînţeles, sunt şi copii. Sigur că odată deprinşi cu meşteşugul cântului, copiii îşi vor menţine apetitul muzical şi mai târziu. La vârsta şcolară, pedagogii sunt foarte importanţi în ceea ce priveşte crearea unei atmosfere propice pentru muzică. La noi însă, nu numai că nu există o impulsionare  din partea familiei (educaţia muzicală lipseşte chiar şi din familiile cu un ridicat potenţial cultural; pentru marea masă, muzica, îndeosebi cea clasică, pare o activitate  neimportantă, nedemnă de luat în seamă), dar nici şcoala, care ar trebui să joace un rol esenţial în cultivarea sensibilităţii copiilor şi adolescenţilor, nu are câtuşi de puţin vreo preocupare în acest sens. Poate şi pentru că mulţi dintre profesori nu au beneficiat nici ei, la vremea lor, măcar de o elementară educaţie muzicală. Aşadar, ne învârtim în jurul cozii : ne-existând un interes pentru muzica clasică în perioada în care acumulăm informaţie generală, nu există implicit nici dascăli care să-i îndrume pe tineri spre sălile de concert, sau aceştia sunt extrem de rari. În plus, programa şcolară este în aşa fel alcătuită, încât orele de muzică sunt un fel de cenuşăreasă, fiind de multe ori chiar înlocuite cu bună ştiinţă de către profesori cu alte activităţi, mai ales cu fotbalul !!!! Suntem o ţară de fotbalişti trebuie s-o recunoaştem. O soluţie ar exista : disciplina « Muzică » ar trebui să ocupe în programa şcolară o pondere dacă nu chiar egală cu chimia, fizica, matematica etc., în orice caz una mult mai mare şi, mai ales, ar trebui să fie tratată cu atenţia cuvenită. Căci copiii noştri trebuie pregătiţi să recepteze şi să asimileze cât mai multe lucruri frumoase, care să le bucure şi să le modeleze sufletele. Arta este cea care se ocupă de « frumos », iar muzica o face într-un mod de-a dreptul sublim. După părerea mea, cine nu are acces la muzica clasică este văduvit de o considerabilă doză de « frumos », fiind mult mai sărac, spiritualmente vorbind, decât norocosul căruia i-au fost deschise aceste căi. Eu, spre exemplu, am avut grijă să-mi îndrum fetiţa, după primii patru ani de viaţă, spre mai multe zone artistice (pictură, pian, chitară), convins fiind că, mai târziu, chiar dacă  va fi purtată de destin spre alte domenii de activitate, îşi va păstra  dorinţa, nevoia permanentă de frumos, fiind în stare să experimenteze emoţie autentică într-o sală de concert, de teatru sau într-o expoziţie, dobândind un bun gust şi criterii de valoare care să-i permită  judecarea corectă a anumitor atitudini artistice, asortarea îmbrăcăminţii nu doar în funcţie de modă, ci şi de coordonatele estetice proprii, şi, categoric va privi dintr-o altă perspectivă  relaţiile cu semenii săi, adică va fi mai înţelegătoare, mai bună, iar mediile pe care va alege să le frecventeze vor fi unele elevate.

Aş mai spune un lucru foarte important, pentru aceia care, poate, ar dori să se apropie de muzică, dar nu au suficient curaj să o facă, închipuindu-şi că este un domeniu destinat doar unei categorii umane privilegiate. Muzica nu trebuie privită ca ceva ce se cere neapărat înţeles. Muzica stârneşte emoţii, trebuie ascultată cu sufletul, nu este nimic de explicat, ea este pur şi simplu stare. Dacă e însoţită şi de cuvinte, sau a fost creată după un subiect anume (muzică programatică), desigur este bine ca acesta să fie cunoscut, pentru a desluşi mai uşor limbajul sunetelor. Un motiv în plus, pentru pasionaţii de muzică, de a-şi însuşi marile limbi culturale ale lumii : germana, italiana, franceza, engleza şi, nu în ultimul rând, latina ; asta dacă doresc să aibă acces la variantele originale, ceea ce nu este, în fond, necesar, pentru că întotdeauna există şi variantele traduse.

Muzica clasică poate aduce satisfacţie tuturor categoriilor umane : celor înclinaţi spre domeniile exacte, celor visători, romantici, celor sofisticaţi, extravaganţi,  introvertiţi sau exuberanţi. Vreţi exemple ? Sunt pretutindeni ; desigur, mai ales în sălile de concert, dar şi în holurile hotelurilor, în autobuze (mai ales în străinătate, la noi doar manele), în birourile în care lucrăm. Avem, din fericire, şi un post de radio, « România muzical », care difuzează, timp de 24 de ore,  muzică eminamente clasică. Aţi încercat vreodată să lucraţi opt ore păstrând un fundal continuu cu muzică rock ? În scurtă vreme veţi deveni irascibili, poate chiar violenţi şi, în orice caz, vă veţi simţi extrem de obosiţi. În schimb, o muzică din perioada barocă, clasică sau romatică (Vivaldi, Bach, Scarlatti, Mozart, Haydn, Beethoven, Brahms, Schubert, Schumann, Chopin) v-ar crea un abient extrem de odihnitor, de prietenos. E doar o problemă de schimbare treptată a mentalităţii. Nu spune nimeni că trebuie ascultată numai muzică clasică pentru a fi un om educat, dar e bine să existe şi această componentă culturală în sfera preocupărilor noastre. Mai mult decât atât, în clipa în care aveţi repere în ceea ce priveşte muzica clasică, veţi descoperi, cu mare satisfacţie, că multe dintre melodiile formaţiilor preferate îşi au sorgintea în temele  (melodiile) marilor compozitori clasici. Iar dacă această muzică clasică n-ar avea impactul scontat într-o societate atât de pragmatică şi de agitată ca a noastră,  cum să ne explicăm multitudinea soneriilor de telefon mobil inspirate din marea muzică clasică ? Şi oare de ce florile vibrează şi înfloresc la muzica lui Mozart ? De ce unui bolnav aflat în comă profundă i se administrează muzică clasică pentru a-i controla reacţiile şi nu-i sunt aplicate terapii cu « heavy metal » ? Pentru că ar exista pericolul ca pacientul să nu se mai trezească!

Dacă mă întrebaţi despre muzica cultă a vremurilor noastre (muzica contemporană), vă pot spune că se întâlnesc adesea  piese spectaculoase, pline de fortă, de emoţie, capabile de mare impact. Cu siguranţă, multe dintre operele compuse la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul mileniului al treilea vor deveni, peste timp, clasice. Celor care consideră de neînţeles şi mai ales de neascultat acest tip de muzică (foarte mulţi melomani sau chiar muzicieni gândesc astfel) le pot spune, fără urmă de maliţiozitate, că nivelul percepţiei lor artistice pare să fi rămas la stadiul la care se aflau citind  « Contele de Monte Cristo » sau  « Cei trei muşchetari », cărţi mari ale literaturii universale care, desigur, citite la vârsta potrivită, reprezentau un act de cultură, mai târziu însă…

Aşadar, toate la timpul lor ! Odată sărite anumite etape în educaţia noastră, e foarte greu ca, mai târziu, să acoperim golurile. Singura salvare pentru cei deja formaţi, cu vârste între 20 şi 35 de ani, rămâne curiozitatea. Intraţi măcar o dată în splendida sală a Ateneului Român (simpla vizitare a sălii reprezintă un act de cultură) şi ascultaţi un concert de muzică clasică. Vă asigur că nu veţi uita uşor acest eveniment din viaţa voastră.


Comenteaza