Skip to content →

“Zilele Muramatsu” la Bucureşti – un eveniment unic, organizat în cadrul U.N.M.B.

De salutat promptitudinea cu care rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, prof.dr. Dan Dediu, a reacționat la propunerea mea de a organiza un festival de flaut în cadrul U.N.M.B. Prof. Dan Dediu întruchipează modelul de conducător al unei instituții de învătământ, fiind o personalitate recunoscută de breaslă, modernă în gândire, cu spirit de inițiativă şi soluții viabile, aşa cum o impune timpul în care trăim.

     Pentru patru zile (8 – 11 Martie) ne-am bucurat de prezența celei mai renumite echipe de constructori şi reparatori de flaute din lume – echipa Muramatsu. Pentru lumea flautistică, prezența acestei echipe de aur în cadrul vreunui festival sau masterclass este un semn de recunoaştere a valorii şi importanței evenimentului respectiv. De-a lungul timpului, japonezii de la Muramatsu, prin Hiroshi Aoki, Kaoru Noda şi Fumyasu Ito, au urmat mari flautişti în demersul lor artistic sau pedagogic, cum ar fi Aurèle Nicolet, Wolfgang Schultz şi, bineînțeles, Sir James Galway. Aşadar, ne putem mândri cu faptul că aceşti “trei fantastici” reprezentând firma Muramatsu, au venit la Bucureşti, la invitaţia mea. Gestul lor înseamnă pentru mine unul dintre cele mai valoroase premii pe care le-am primit până acum.

Ideea organizării unui astfel de eveniment a fost, pe de o parte, de a resuscita şi impulsiona mişcarea flautistică din România, iar pe de alta, de a profita de prezența acestor profesionişti pentru ca flautele cât mai multor elevi, studenți, profesori, orchestranți şi solişti, să fie reparate. Este cunoscut faptul că, în România, nu există nici un atelier sau reparator profesionist de instrumente. Cei interesaţi în a dobândi un asemenea statut ar trebui să realizeze la firma Muramatsu un stagiu de 7 ani! Pentru flautiştii români, cel mai apropiat atelier recunoscut de Muramatsu se află la Viena. O revizie completă a instrumentului poate ajunge până la 1000 euro. Dacă mai adăugăm costul drumului şi al cazării în metropola europeană, putem avea un tablou complet a ceea ce presupune un asemenea demers. Acesta este motivul pentru care instrumentele tinerilor şi profesioniştilor români sunt, de multe ori, într-o stare jalnică de funcționare. Fapt constatat – şi în mare parte rezolvat, măcar pentru moment -, de echipa Muramatsu. U.N.M.B. posedă 12 flaute Muramatsu care, până astăzi, nu au beneficiat de service, cu toate că, după cum se ştie, un instrument rezistă în timp, doar dacă îl tratăm cu atenție. Pe lângă flautele Universității, japonezii au reparat absolut toate flautele, indiferent de marcă, pe care tinerii sau flautiştii din orchestrele noastre le-au adus pentru service. Spre exemplu, flautele Yamaha şi Sankyo ale Filarmonicii “George Enescu” au fost revizuite cu mare profesionalism. Flautiştii de la Orchestra Radio, Operă sau Operetă au beneficiat de acelaşi tratament, precum şi toți elevii şi studenții care au dorit să aibă un flaut mai bun.

Nu ne putem ascunde mâhnirea în ceea ce priveşte faptul că majoritatea flautiştilor noştri au fost interesați doar de partea pragmatică a evenimentului, adică de reparația propriu-zisă a instrumentului şi deloc de cea artistică, adică de cele două recitaluri ale mele (8 martie – Integrala Sonatelor de Bach – şi 11 martie – recital de flaut şi harpă), de cel al elevilor (9 martie), sau de cel al studenților (10 martie). Vorbim despre zeci de elevi, studenți, profesori şi, de ce nu, părinți care ar fi putut întări rândurile publicului. Mai mult, cei implicați nu au fost interesați decât de propria prezenţă în recital, nefiind curioşi câtuşi de puţin să asiste la prestaţia colegilor de breaslă. Nu au manifestat nicio atenţie nici prezentărilor concepute de către Hiroshi Aoki – cel mai mare constructor de flaute din lume, un geniu recunoscut de către toate firmele de profil -, de către prof. dr. Doina Rotaru – compozitorul cu cele mai numeroase şi mai complexe lucrări pentru flaut (26 !), sau de către prof. dr. Dan Dediu –  rectorul însuşi al Universității, şi el cu o impresionantă şi valoroasă creație dedicată flautului. Nu au fost interesați nici de filmele pe care le-am proiectat în cadrul acestor manifestări, filme foarte rare, document, despre “legendele” flautisticii mondiale: Jean Pierre Rampal şi Sir James Galway.

Dacă dl prof.dr. Vasile Ganțolea s-a bucurat de prezența acestui eveniment major şi s-a implicat în organizare, prin alegerea studenților şi programului prezentat de aceştia în ziua de 10 martie şi prin programarea sălilor pentru atelier şi recitaluri, dacă Cezara Comşa – ultimul an de Master la U.N.M.B şi profesoară de flaut la unul dintre liceele de muzică bucureştene – a prezentat clasa ei de flaut, reuşind să mai atragă şi alți doi elevi (¡) din afara clasei ei, pentru ziua de 9 martie, alți profesori au fost complet opaci şi lipsiți de reacție. Şi nu mă refer doar la cei din Bucureşti, ci şi la cei din țară, pentru că evenimentul a fost mediatizat în toate instituţiile muzicale din ţară, invitația fiind lansată tuturor flautiştilor români. (Rectorul U.N.M.B oferea cazare la căminul Universității bucureştene pentru cei din provincie).

Am putea vorbi, aşadar, chiar de o lipsă de bun simț şi de educație a tinerilor noştri flautişti şi a celor profesionişti, ba, mai mult, de lipsa curiozității ce ar trebui să mențină “focul viu” în sufletul şi mintea oricărui artist. Este foarte trist să constați că, în deschiderea festivalului, când rectorul Dan Dediu a urcat pe scenă pentru a ține un discurs de mulțumire adresat membrilor firmei Muramatsu, sala era aproape goală. Erau de faţă doar câţiva dintre cei implicați în recitalurile viitoare (şi menționați mai sus) şi susținătorii apropiați (mai precis, familia mea). Ne mirăm de indolența studenților din U.N.M.B. cu atât mai mult cu cât în cadrul recitalului programat în deschidere, la pian se afla prof.dr. Verona Maier, cea care le stă la dispoziție zi şi noapte acestor tineri pentru a-i ajuta să-şi pregătească examenele, audițiile sau proiectele proprii. Verona Maier este cea mai titrată pianistă în repertoriul de flaut. Măcar din respect pentru profesoara lor ar fi trebuit să fie prezenți în sală, nemaipunând la socoteală că o integrală a Sonatelor de Bach nu se aude atât de des pe scenele noastre de concert. În schimb, a doua zi, în cadrul atelierului de reparații, au venit în număr foarte mare. De menționat faptul că cei trei membri ai firmei Muramatsu nu s-au mişcat de pe scaunele lor timp de 4 ore, în toate cele trei zile rezervate reparațiilor de flaute, reuşind să scoată la lumină mai bine de 20 de instrumente pe zi. De aceea vorbesc despre lipsa de bun simț, care mi s-a părut revoltătoare îndeosebi în ziua de 9 martie, când fusese anunţată prelegerea domnului Hiroshi Aoki, şi când, la ora la care aceasta trebuia să înceapă, nu se afla în sală absolut nicio persoană! Cu chin, cu vai, am reuşit să adunăm câțiva martori, astfel încât, la ora 17.30, dl Hiroshi Aoki să-şi poată susține dizertația. A vorbit despre faptul că această firmă a crescut în timp, prin legătura strânsă pe care au cultivat-o cu cei mai mari flautişti ai lumii. Inițial, firma a pornit în ideea de a crea instrumente profesioniste pentru cei apropape 20 de flautişti amatori şi profesionişti din Japonia. Apoi, acest instrument a devenit foarte popular în Japonia şi, foarte repede, au ajuns să aibă o cerere extrem de mare de flaute. A menționat relația extraordinară pe care a avut-o cu Marcel Moyse – intemeietorul şcolii moderne de flaut -, cu Aurèle Nicolet sau cu Sir James Galway, explicând cum aceşti corifei ai flautului au influențat bunul mers al firmei Muramatsu. Cel mai important lucru este faptul că Hiroshi Aoki, şi implicit firma Muramatsu, nu acceptă lucrători care să nu ştie să cânte la flaut. Aceştia studiază în cele mai bune şcoli din Europa sau America şi merg la masterclass-urile celor mai importanți flautişti ai momentului, pentru a se perfecționa. De aceea, în timp, aceste flaute au ajuns să fie lider de piață şi garanția excelenței.

Abia în ultima seară de festival, la recitalul de flaut şi harpă, avându-l invitat pe unul dintre marii harpişti ai lumii, prof.dr. Ion Ivan Roncea, am putut zări câțiva studenți şi elevi în sală, lucru care ne-a bucurat.

În ciuda celor spuse până aici, consider că demersul nostru a fost benefic. Ne-am demascat neajunsurile, dar e singura cale pentru a le elimina. Cel mai important însă este faptul că flautele tuturor sună acum mult mai bine, iar elevii şi studenții au avut ocazia să cânte în fața celor mai titrați specialişti în flaut din lume, pentru că această echipă Muramatsu ascultă anual mii de flautişti în devenire sau profesionişti. Acum i-au ascultat şi pe ai noştri, şi au plecat cu gândul că merită să fie ajutați, în ciuda reacției lor “ciudate” de moment. Ne-am despărțit cu promisiunea că vom organiza anual un astfel de festival, pentru ca tinerii noştri flautişti şi cei profesionişti să înveţe a se conecta la cerințele moderne ale lumii flautistice internaționale.

Nutresc speranța că “Zilele Muramatsu la Bucureşti” va deveni, pe viitor, un eveniment național, în ideea formării unei Asociații Naționale a Flautiştilor din România, motiv pentru care sunt hotărât să contribui la organizarea, şi în 2013, a acestui festival, cu sprijinul U.N.M.B. şi al acestor inimoşi şi formidabili constructori japonezi de flaute.

 

Published in News

Comments