Skip to content →

Slobozia, o destinatie culturala

Pentru mine, Slobozia a însemnat întotdeauna un oraş muncitoresc aflat în drumul spre Mare, pe care nu îl puteai ocoli, şi unde puteai constata “realizărili” socialismului în curs de dezvoltare. Îmi părea un oraş tern, necăjit, mai ales în lumina dimineții (plecam întotdeauna foarte devreme spre litoral), dar, odată trecut de Slobozia, inima începea să-mi bată mai tare, pentru că mă apropiam de Constanța.

Astăzi însă, graţie Autostrăzii Soarelui, pe care se ajunge direct la destinația finală, multe dintre oraşele Bărăganului rămân nevizitate. Şi totuşi, măcar o dată pe an, Slobozia merită vizitată, pentru Festivalul şi Concursul Național “Ionel Perlea” – concurs de interpretare a liedului -, organizat de mai bine de douăzeci de ani, prin eforturile Consiliului Județean Ialomița, în parteneriat cu Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali “Mihail Jora”, condusă de către apreciatul prof.dr. Grigore Constantinescu, şi cu Centrul Cultural UNESCO – “Ionel Perlea”. Da, ați citit bine: în Slobozia există un Centru Cultural UNESCO şi acesta poartă numele marelui nostru dirijor Ionel Perlea, care s-a născut la Bucu-Ograda, jud. Ialomița. Ionel Perlea a fost totodată şi un foarte bun compozitor, obținând în 1926 premiul “George Enescu” pentru “Quartetul de coarde op.10”. Până în 1944,  a dirijat orchestrele Operelor din Cluj şi Bucureşti, apoi, după un succes fulminant la pupitrul Operei din Roma, primeşte un angajement permanent la unul dintre cele mai râvnite teatre de operă ale lumii: Teatro alla Scala din Milano. Ionel Perlea este dirijorul căruia Arturo Toscanini i-a dăruit bagheta proprie, considerându-l singurul continuator al artei sale. A preluat ulterior postul de dirijor al Orchestrei Simfonice din Connecticut şi pe cel de profesor de dirijat de la Manhattan School of Music din New York. Ionel Perlea s-a stins din viață în 1970, după ce, convins de Theodor Grigoriu, s-a întors la Bucureşti în 1969, şi a dirijat câteva concerte la Ateneul Român şi la Sala Palatului. De altfel, ştiu chiar de la maestrul Theodor Grigoriu că dânsul a rămas să se ocupe de moştenirea artistică a marelui nostru dirijor şi compozitor, Ionel Perlea, reuşind cu ajutorul autorităților să înființeze acest Centru Cultural integrat în patrimoniul UNESCO, astăzi condus cu multă însuflețire de dna Doina Roşca.

Concursul despre care vorbesc, aflat la a XXI-a ediție, poate fi considerat un mini festival, fiindcă, în afară de secțiunea competiţională propriuzisă, desfăşurată în prima parte a zilei, şi de gala de la sfârşit, fiecare dintre cele trei zile cât durează evenimentul se încheie prin recitaluri susținute de către câştigătorii ediţiei anterioare, de membri ai juriului sau invitați de marcă ai vieții muzicale româneşti. Se cuvine să subliniem importanța acestui concurs, al cărui preşedinte este prof.dr. Grigore Constantinescu – personalitate marcantă a vieții noastre muzicale, profesor eminent al Universității de Muzică din Bucureşti, remarcabil critic muzical şi, iată, un excelent promotor al liedului românesc şi universal, prin suplețea, discreția şi inventivitatea cu care alcătuieşte programele fiecărei ediții de concurs, lansând totodată şi invitațiile pentru cei care urmează să susțină recitaluri. Strategia d-lui prof.dr. Grigore Constantinescu presupune o continuă primenire a creației româneşti de lied, prin comenzi adresate unor importanți compozitori de a scrie cel puțin două piese care să fie impuse în programul de concurs. S-a întâmplat şi de această dată, onoarea revenindu-i Liviei Teodorescu-Ciocănea, o compozitore plină de rafinament, capabilă mereu să imagineze sonorități inedite, cu fiecare combinație instrumentală. Cele două lieduri ale sale, impuse în concurs, s-au înscris în aceeaşi direcție, constituind o adevărată piatră de încercare pentru participanți. Armonizarea subtilă, sonoritățile inefabile ale pianului obligau vocea la o tehnică de cânt desăvârşită, în care orice uşoară deviere de la cursul firesc al melodiei devenea evidentă şi supărătoare, determinând depunctarea. De altfel, am înțeles că dificultatea acestor lucrări a dus la abandonul unora dintre cei care ar fi dorit să intre în concurs. E bine de ştiut că tradiția marilor competiții internaţionale presupune integrarea în programul de concurs a creației contemporane, astfel că multor compozitori importanți le sunt comandate lucrări în acest sens. De aceea, ideea d-lui Grigore Constantinescu se înscrie perfect în conduita firească a celor mai de seamă competiții internaționale, iar concurenţii noştri ar trebui să considere această inițiativă drept o provocare menită să le lărgească orizontul artistic şi tehnic.

Tot în sensul acestei salutare idei de a îmbogăți creația românească de gen s-a dovedit a fi şi prezentarea într-un recital de excepție, susținut de remarcabilul cuplu Bianca şi Remus Manoleanu, în seara de 4 Mai, a unor lucrări în primă audiție absolută, compuse special pentru acest eveniment. Recitalul, cu un scenariu foarte bine construit, parcurgând o multitudine de stări gândite într-un continuu crescendo, a debutat cu două lieduri desprinse din ciclulu “Trei sonete pentru soprană şi pian”de Valentin Petculescu, un compozitor foarte discret, cu o perfectă stăpânire a scriiturii modale: “Miresme de april” ne introduce într-o atmosferă intimă, proprie lăcaşelor de cult, printr-o combinație sonoră pian – trianglu (mânuit de Bianca Manoleanu), prin care se creează senzaţia de dangăt de clopot. Pe lângă melodia de sorginte modală, compozitorul introduce şi tehnica parlando-rubato, însoțită de glissando-uri menite să realizeze o stare continuă de plutire şi să pună în valoare irizările de cristal ale vocii. “Privim la ceas”, cel de al doilea lied prezentat, propune sonorități acvatice, care ridică la suprafață o incantație a vocii extrem de bine condusă, sprijinită pe un rafinament pianistic deosebit, totul topindu-se în sunet de clopot sau gong, scufundat în apele adânci ale spiritului.

Darie Nemeş Bota, un foarte tânăr compozitor, a fost şi el prezent în programul recitalului cu două lieduri extrase din ciclul “Urme de foc”: “Dezlănțuire”, care debutează printr-o vâltoare plină de vitalitatea vârstei compozitorului, o senzație de zbatere a unor aripi de fluturi, sugerată foarte bine prin tehnica pianistică a lui Remus Manoleanu, pentru ca totul să se transforme apoi într-un ritm aksak peste care se suprapune vocea, cu o intervalică dificilă, pigmentată de o serie de țipurituri. “Reîntoarcerea” – cel de al doilea lied al lui Nemeş Bota – ne dezvăluie un compozitor sensibil, capabil să creeze o incantație plină de rafinament, cu rezonanță bizantină, conturată prin isonul pianului şi prin momentele de recitare ale Biancăi Manoleanu, muzica topindu-se ca un fum în spirală.

Recitalul a continuat prin muzica lui Mihai Măniceanu, şi el un compozitor aparținând generației tinere, dar deja cu multe apariții foarte bine primite în programele formației Profil şi în festivalul “Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”. De data aceasta, comanda a fost pentru voce şi pian. Lucrarea “Iele” se deschide cu sonorități enesciene, foarte bine conduse, trimiţându-ne cu gândul la celebra piesă “Carillon-Nocturne” din “Suita nr.3 pentru pian” a genialului nostru compozitor, pentru ca, brusc, să schimbe registrul expresiv printr-o implozie de ritm aksak de mare virtuozitate vocală şi pianistică – Mihai Măniceanu, el însuşi un excelent pianist, fiind deja recunoscut pentru dificultatea lucrărilor sale -. A urmat piesa “De toate”, o “pastilă muzicală” ca o tornadă ritmică, ce se sfârşeşte într-o acalmie proprie incantației.

O surpriză excelentă a constituit-o Mihai Murariu, un tânăr compozitor  dovedind o totală stăpânire a tehnicilor de compoziție prin lucrarea “Gând rebel”, un lied cu armonii glaciale, cu o intervalică extrem de dificilă a partiturii vocii, dublată pe alocuri de pian, ceea ce presupune o perfectă simbioză a intonației vocii cu sonoritatea pianului. Şi această piesă poate fi considerată ca fiind înscrisă în traseul enescian, fără a fi o copie, căci personalitatea tânărului compozitor este deja foarte bine conturată.

Din ciclul “Trei cântece – sonete” ce aparține lui George Balint, ne-au fost prezentate doar două lieduri: “Mister”, relevant pentru tonul specific  compozitorului, cu un deosebit rafinament armonic şi modal, mereu sensibil şi în acelaşi timp glacial, cu sonorități grave rezervate pianului, peste care se suprapune vocea de o claritate impresionantă. “Poemul înflorit”, o lucrare cu sonorități ireale, descinse din lumea onirică, ne induce o stare de visare, cu irizări luminoase şi cald colorate pe care le descoperim parcă prin lentila răcoroasă a apelor în cascadă.

Ultima apariție din program a aparținut excelentului pianist şi compozitor Andrei Tănăsescu, prin lucrarea “Să jurăm”, de factură romantică, cu o scriitură proprie liedurilor lui Rachmaninov, dar în ton propriu, surprinzând prin discursul eclatant al pianului, căruia i se rezervă spații largi de exprimare, vocea trebuind să execute adevărate “salturi mortale” prin intervalica foarte dificilă, dar perfect condusă. Virtuozitatea acestei compoziții o impune drept piesă de final de recital.

Soții Manoleanu au demonstrat, o dată în plus, că sunt cuplul ideal pentru realizarea unui astfel de recital, simbioza şi ştiința lor muzicală fiind impecabile. De subliniat faptul că absolut toate liedurile prezentate în recital au fost compuse pe versurile poetului ialomițean Ilie Comănița, o altă idee salutară care a asigurat unitate şi unicitate evenimentului.

A urmat apoi recitalul mezzo-sopranei Ana Russu, membră în juriul concursului, profesoară la Academia de Muzică din Cluj. Sub titlul “Lieduri Mignon”, ne-au fost prezentate o serie de miniaturi ce aparțin marilor compozitori ai lumii, scrise pe versurile lui Goethe. Cântecele au fost interpretate în germană, cu o dicție spectaculoasă şi o voce foarte bine fixată, robustă, Ana Russu demonstrându-şi din plin calităţile de interpretă de lied. Din păcate, acompaniamentul uneori destul de brutal şi arid al pianistei Iulia Suciu nu s-a ridicat la nivelul interpretativ propus de mezzo-soprană.

Seara din 4 Mai s-a încheiat cu recitalul cuplului Claudia Codreanu, mezzo-soprană – Costin Soare, lăută şi chitară, un duo binecunoscut în viața muzicală românească. Claudia Codreanu, profesoară la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi câştigătoare a primei ediții a Concursului “Ionel Perlea”, a făcut şi ea parte din juriu la această ediție. Recitalul său ne-a creionat o istorie muzicală a cântului: de la sonoritățile renascentiste ale lui John Dowland, acompaniate excelent de lăuta lui Costin Soare, la sonoritățile iberice ale lui Granados, Sor, Tedesco sau Lorca, interpreții au realizat momente de mare sensibilitate.

Marea surpriză a venit când, după această serie de trei recitaluri, dl. profesor Grigore Constantinescu anunță că urmează un concert de muzică sacră, la Mânăstirea Sfinții Voievozi, aflată în inima oraşului, dar ascunsă în spatele blocurile comuniste, după moda vremurilor trecute, de care nu ne amintim cu plăcere. Un concert susținut de Corala “Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, avându-l ca dirijor pe preotul Cătălin Stanciu şi ca invitați speciali pe Bianca şi Remus Manoleanu, precum şi pe baritonul Orlando Toporoc, câştigătorul de anul trecut al marelui premiu “Ionel Perlea”. Am avut certitudinea că Duhul Sfânt s-a pogorât printre noi în timpul acestui concert de excepție. Pr. Cătălin Stanciu a condus impecabil vocile celor câteva zeci de bărbați care au prezentat un repertoriu inedit şi perfect articulat, iar invitații amintiți mai sus şi-au dat măsura talentului lor. De mare rafinament mi s-a părut lucrarea lui Viorel Munteanu – “Îngerul a strigat” – după Macarie Ieromonahul şi D.G.Kiriac, o suită de imnuri bisericeşti ortodoxe prezentate într-o viziune remarcabilă şi ciclul de piese din repertoriul bisericesc rus, în care vocile au răsunat de-a dreptul impresionant.

De altfel, am aflat ulterior că, începând cu ediția jubiliară de anul trecut (a XX-a ediţie a concursului), dl. profesor Grigore Constantinescu a stabilit şi această cutumă de a prezenta în cadrul festivalului un concert de muzică sacră, o idee excepțională, menită să bucure sufletele multor oameni. Spun asta pentru că, pe tot parcursul concertului, mânăstirea a fost arhiplină de oameni entuziaşti şi – foarte important! -, de toate vârstele: de la cei mai mici, care au ascultat într-o linişte îngerească mai bine de o oră de muzică, până la cei mai vârstnici, copleşiţi de smerenie şi cu lacrimi în ochi.

Valoarea acestui eveniment, în ansamblu, constă şi în calitatea juriului ales. Le înțeleg perfect emoția concurenților care au cântat în fața unor profesionişti de mare anvergură precum Grigore Constantinescu, Daniela Caraman Fotea, Maria Slătinaru Nistor -o voce de aur a liricii mondiale-, Ionel Voineag, Bianca Manoleanu, Claudia Codreanu, Sorina Munteanu, Ana Rusu – voci remarcabile ale liricii româneşti-, reprezentând o constantă a tuturor celor XXI de ediții, sau interpreți şi compozitori de referință pentru peisajul muzical autohton, precum pianista Verona Maier şi compozitoarea Livia Teodorescu Ciocănea.

Anul acesta, Marele Premiu “Ionel Perlea” a fost acordat ex aequo Adelinei Diaconu (Universitatea de Muzică, Bucureşti) şi lui Ştefan Korch (Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj). Premiul I a fost obținut de Diana Florea (Bucureşti), premiul II – Adrian Prelucan (Bucureşti) şi premiul III – Ion Ovidiu Stancu (Cluj). Au fost acordate şi o serie considerabilă de premii speciale.

Aşadar, graţie Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea” – care produce, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, şi o revistă de cultură foarte valoroasă şi bine realizată, “Helis”, cu apariții lunare – aşadar, spuneam,  pentru trei zile, an de an, Slobozia se află în centrul atenției lumii muzicale româneşti, fiind singurul eveniment de gen organizat la un nivel internațional şi care, prin ştacheta ridicată a repertoriului de concurs, prin membrii juriului şi prin calitatea concurenților, readuce în mintea şi sufletele melomanilor şi profesioniştilor memoria marelui nostru muzician, Ionel Perlea.

Urăm fericitului eveniment “La mulți ani!” şi fonduri pentru reabilitarea clădirii în care acesta se desfăşoară, după standardele europene şi în consonanță cu nivelul artiştilor implicați.

Published in News

Comments