Skip to content →

Finca Festival 2012

Sub genericul Justus Frantz & Friends se desfășoară, de ani buni, în Gran Canaria, pe domeniul maestrului Justus Frantz, un festival întins pe o perioadă de 11 zile (28 iunie – 8 iulie), unde artiști în curs de afirmare sau deja consacrați își măsoară talentul, în apaluzele unui public foarte avizat care, an de an, alege să călătorească spre arhipelagul Canarelor, din Oceanului Atlantic, până la această insulă, a treia, ca mărime, după Tenerife și Fuerteventura. Spațiile domeniului, foarte generoase, oferă o multitudine de variante pentru concerte:  amfiteatrul de la poalele fermei, terasele cu o priveliște rar întâlnită ori salonul din locuința principală, cu două piane Steinway, cu pereți mobili de sticlă ce deschid încăperea spre o grădină imensă, străjuită de palmieri și leandri, unde încap câteva sute de spectatori.  Aici am asistat, în ultimele 3 zile de festival (am cântat și dirijat chiar în ziua închiderii), la programele foarte bine gândite de către organizatori și am aflat de nume noi ale artei intepretative. Este cazul sopranei Elisa Sun-Hyung Cho, o voce surpinzătoare, de o claritate incredibilă, cu o tehnică impecabilă care, așa cum spunea maestrul Justus Franz, va produce, cu siguranță, o mare surpiză în lumea liricii internaţionale. Cu mulți ani în urmă, maestrul o anunţa în acelaşi mod pe Cecilia Bartoli, invitată în același festival. Alte voci valoroase au fost baritonul Nicolai Borchev sau soprana Maria Ariya.  De asemenea, câțiva pianiști, girați de maestru, au încântat publicul fie în recitaluri solo, fie la patru mâini sau la două piane. Îi numesc pe Christopher Park, Kim da Sol, Mario Haring, Andrei Licareț, Masha Korf, Carsten-Stephan Bothmer sau Lida Kantscheva, care au prezentat lucrări de rezistență din repertoriul pianistic, compuse de Bach, Mozart, Brahms, Schumann, Schubert, Debussy, Ravel și Skriabin. O seară cu o atmosferă deosebită, creată de candelabrele care luminau scena, de lumina lunii printre palmieri și leandri și, mai ales, de sunetul chitarei lui Pablo Sainz Villegas, a rămas cu siguranță în memoria afectivă a publicului. Încântătoare au fost și cele două programe camerale: unul cu trio-ul “Magdalene” interpretând Beethoven, Schubert și Ernst von Dohnany, celălalt avându-i ca protagoniști pe violoniștii Gernot Winischhofer și Ksenia Dubrowskaja, împreună cu pianista Ana Ferrer, în lucrări de Schubert, Brahms, Sarasate etc. Vedetele de necontestat ale festivalului au fot însă Justus Frantz, prezent în dublă ipostază – solistică și dirijorală – , Orchestra Națiunilor, condusă – în afară de Justus Frantz – şi de dirijorul bulgar Martin Panteleev -, și celebrul violonist Dimitri Sitkovetsky. Acesta din urmă a încheiat festivalul, sub bagheta amfitrionului nostru, vrăjind publicul cu sunetul viorii sale Stradivarius.

Reușita ultimelor două zile de festival se datorează, în mare măsură, Orchestrei Națiunilor, ansamblu înființat în 1995 de către Justus Frantz împreună cu Sir Yehudi Menuhin și Leonard Bernstein.  Acest ansamblu cutreieră lumea în lung și-n lat, promovând în special tineri foarte înzestrați, proveniți din culturile germanice dar şi din cele mai exotice și îndepărtate țări ale mapamondului. Așa se face că în componența orchestrei întâlnim muzicieni din Germania, Austria, Anglia, Australia, Coreea, China, Japonia, Vietnam, Brazilia, Venezuela, USA sau Bulgaria,  Ungaria, Armenia, Cehia, Polonia și, nu în ultimul rând, România.  Am putea spune chiar că cei mai mulți provin din România, în special la compartimentul coardelor. De anul acesta, în colectivul orchestrei a fost cooptată o nouă concetăţeană a noastră, flautistă –  Cristina Ștefan -, care a studiat acest instrument în Germania (spre norocul ei!). Sunt tineri cu un potențial fantastic, stăpânesc la modul superlativ tehnica instrumentală și, prin aparițiile în cele mai reprezentative centre muzicale ale lumii, alături de dirijori importanți și soliști renumiți, capătă încredere, experiență și asimilează un repertoriu vast, componente esențiale în desăvârșirea profesională a oricărui tânăr muzician ce aspiră la o carieră profesionistă. Pe teritoriul Germaniei, această orchestră susține o stagiune permanentă, itinerantă, în cele mai importante săli de concert, sediul lor fiind la Hamburg. Sistemul de promovare și de susținere financiară este foarte bine pus la punct, biletele fiind complet vândute încă dinaintea începerii turneelor, printr-un sitem de abonamente, beneficiind totodată de susținerea financiară a unor mari companii și oameni de afaceri.

Se cuvin laude speciale unui violonist român de excepție – Cătălin Desagă -, de mai bine de 10 ani concert maestru al acestei prestigioase orchestre. Publicul românesc a  avut ocazia să-l cunoască datorită aparițiilor sale, în postură de concert maestru al Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui Christian Badea sau în cea de solist al Orchestrei Naționale Radio. Pe lângă deosebite calități profesionale, Cătălin Desagă se remarcă și printr-o trăsătură morală din ce în ce mai rar întâlnită în lumea artiștilor: își ajută în mod constant colegii de breaslă români. Prin Cătălin Desagă, peste 100 de cordari au avut acces la această orchestră. Numai în ansamblul foarte restrâns, prezent anul acesta la festival, am întâlnit cinci români excepționali: trei violoniști, un violist și singurul contrabasist al formaţiei. O performanță demnă de luat în seamă, ținând cont de afluenţa instrumentiștilor tineri de pretutindeni. În plus, seriozitatea cu care tratează fiecare repetiție, viteza de reacție și implicarea totală în concert îl individualizează în mod cert, pe Cătălin Desagă, în peisajul muzical internațional. Pentru mine, ținând cont de programul pe care l-am prezentat în festival – Suita în si minor de Bach și concertul “Noaptea” de Vivaldi – în dublă ipostază, solistică și dirijorală -, concert-maestrul român a jucat un rol esențial: în cadrul repetițiilor, m-am sprijinit pe experiența sa, iar în concert am avut o colaborare artistică excelentă, ceea ce mi-a conferit o siguranță benefică actului interpretativ.

Dar ansamblul a excelat în concertul din 7 iulie, sub bagheta dirijorului Martin Panteleev, în Adagio-ul op.11 de Samuel Barber, o lucrare foarte pretențioasă, cu fraze largi, generoase, cu dinamici extreme, de la un pianissimo foarte rafinat, la momentele de mare dramatism în nunță puternică, pentru care e obligatorie o sonoritate omogenă, o stapânire perfectă a tehnicii vibrato-ului și o intonație desăvârșită, pe care acești tineri le-au demonstrat cu prisosință, mai cu seamă că au cântat în aer liber, fără amplificare. A urmat Concertul pentru două piane  în Re major de Mozart, KV 365, avându-i ca soliști pe Justus Frantz și Lida Kantscheva, un adevărat regal musical!  Rar se aude o asemenea interpretare rafinată, plină de surprize estetice dintre cele mai variate, într-un dialog perfect realizat al soliștilor cu orchestra. Au impresionat, mai ales, intervențiile suflătorilor (oboi, corn), toți patru provenind din Polonia, cu o calitate a sunetului remarcabilă, perfect armonizate cu sonoritățile propuse de tușeul impecabil al maestrului Justus Frantz. Dialogul pianiștilor, plin de vervă, de umor, de o virtuozitate bine controlată sau momentele de sesibilitate creând o stare de imponderabilitate au fost cu înaltă artă susținute de dirijorul Martin Panteleev (șeful Filarmonicii din Sofia și dirijor permanent al Filarmonicii din Cape Town) şi de muzicalitatea și tehnica membrilor orchestrei. Seara s-a încheiat cu o surpriză excelentă: Cvintetul în Re major de Franz Schubert,  trasformat în simfonie, a X-a, şi adaptat pentru orchestră de coarde de către Justus Frantz. O partitură extrem de dificilă pentru un asemenea ansamblu, în redarea căreia tinerii muzicieni au fost impecabili. Cei doi violonceliști bulgari și contrabasistul român au reușit să sune cât zece, iar dificultățile de intonație și, în general, de frazare, au fost foarte bine traversate, fapt la care a contribuit și viziunea dirijorală.  A fost un concert remarcabil, care s-a încheiat cu o recepție unde publicul a avut ocazia să-i întâlnească pe protagoniști, într-o ideală atmosferă creată de luminile discrete, de performanțele culinare ale bucătarului şef și de apreciatul vin al casei.

Ultima zi a festivalului a programat un matineu în care au putut fi ascultate capodopere ale muzicii baroce, prin J.S.Bach cu a sa Suită în si minor pentru flaut și orchestră, urmată de Concertul pentru flaut supranumit “Noaptea”. Grădina a fost arhiplină, cu un public entuziast și avizat. Am remarcat faptul că nu s-a aplaudat între multele părți ale Suitei, ceea ce, în sălile noastre, se întâmplă mai rar. Cu toate că  am repetat pentru acest concert chiar și în dimineața cu pricina, orchestra a rămas să pregătească în continuare şi prestaţia de închidere. Remarc puterea de muncă a acestor tineri și capacitatea lor de implicare pe o perioadă atât de îndelungată. Practic, vorbim de opt ore de cântat continuu, urmate de o pauză de numai două ore, după care s-au prezentat, impecabil, în concertul de seară, unde, sub bagheta maestrului Justus Frantz au interpretat Simfonia nr. 29 de Mozart, Concertul pentru două viori de Bach și “Simfonia despărțirii” de Haydn. Au fost plini de energie şi ne-au demonstrat, încă o dată,  marea lor bucurie de a face muzică. Extraordinari s-au dovedit, de asemenea, soliştii Dimitri Sitkovetsky și foarte tânăra Ksenia Dubrowskaja. Ambele viori au sunat minunat, deși diferit, evidenţiind particularitățile fiecărui interpret. Concertul a fost plin de viață, robust, cu acelaşi ritm susținut pe toată durata sa, orchestra reuşind să facă faţă cavalcadei celor doi soliști. Rezistența muzicienilor s-a dovedit a fi ieșită din comun, deoarece, după o pauză în care s-a așteptat lăsarea întunericului, astfel încât scena să poată fi luminată cu candelabre postate la pupitrul fiecărui interpret, a urmat “Simfonia despărțirii”, într-o inspirată regie a momentului:   muzicienii au părăsit, rând pe rând, scena, purtând în mână, fiecare, candelabrul personal şi  desenând, în acest fel, culoare fine de lumină, printre palmierii și leandrii din jurul spaţiului în care era aşezat publicul.  Dorinţa noastră, a tuturor celor care asistaserăm la acel eveniment magic, era, desigur, ca vraja lui să nu se mai sfârşească.

În concluzie, “Finca Festival 2012” a fost un regal muzical, cu un program pe cât de variat și profesionist alcătuit, pe atât de valoros din punct de vedere al nivelului interpretativ, iar noi, românii, ne putem mândri cu performanțele concetăţenilor noştri muzicieni implicați în multe evenimente valoroase ce se petrec pe toate meridianele lumii. Şi, în mod special, consider că este cazul să-i lăudăm pe aceşti tineri, aleşi să facă parte din colectivul permanent al Orchestrei Națiunilor, condusă de maestrul Justus Frantz.

 

Published in News

Comments